News Flash:

SUA nu isi retrag trupele din Irak

9 Iulie 2008
696 Vizualizari | 0 Comentarii
• Administratia Bush s-a opus stabilirii unui calendar pentru retragerea militarilor din Irak, sustinand ca astfel s-ar oferi un avantaj gruparilor insurgente


Negocierile dintre Statele Unite si Irak privind extinderea mandatului trupelor americane dupa 2008 nu vizeaza stabilirea unui termen limita exact pentru retragerea fortelor, in pofida unei sugestii in acest sens facuta de premierul irakian, a anuntat, ieri, Casa Alba, citata de Reuters. "Negocierile si discutiile au loc in fiecare in zi. Este important sa intelegem ca acestea nu sunt negocieri pentru stabilirea unei date exacte a retragerii", a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Gordon Johndroe, pe marginea summitului G8 din Japonia.

Premierul irakian, Nuri al-Maliki, a sugerat, luni, perspectiva includerii unui calendar pentru retragerea trupelor americane in cadrul negocierilor privind semnarea unui nou acord de securitate, care sa inlocuiasca mandatul ONU ce expira la 31 decembrie. Administratia Bush s-a opus vehement stabilirii unui calendar pentru retragerea celor 150.000 de militari din Irak, sustinand ca aceasta perspectiva ar oferi un avantaj gruparilor insurgente. "Astazi, analizam necesitatea incheierii prezentei straine pe pamantul irakian si restabilirii suveranitatii depline. Una din discutiile de baza este fie incheierea unui memorandum de intelegere pentru retragerea fortelor, fie a unui memorandum de intelegere care sa stabileasca un calendar al prezentei fortelor, astfel incat sa stim (ca prezenta lor) se va incheia la un moment dat", a declarat, luni, Maliki, in cursul unei vizite oficiale la Abu Dhabi. Negocierile pentru semnarea unui astfel de acord au fost tensionate in anumite momente, Maliki declarand luna trecuta ca discutiile sunt in impas. El a revenit ulterior asupra acestor declaratii. Johndroe a declarat, ieri, ca cele doua parti depun eforturi pentru a incheia un acord pana la sfarsitul lunii iulie. "Totusi, cel mai important lucru este ca noi sa ajungem la un acord care sa respecte suveranitatea Irakului si care sa confere fortelor americane protectie si competentele necesare sprijinirii Guvernului irakian", a subliniat oficialul american.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1241 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019269 (s)

loading...