News Flash:

Interese oculte in restructurarea CFR Marfa SA

17 August 2010
1824 Vizualizari | 0 Comentarii
• Cartel Alfa cere premierului o întalnire de urgenta, pe problemele de la CFR Marfa

Cartel Alfa si Federatia Mecanicilor de Locomotiva solicita premierului o întalnire de urgenta privind problemele de la CFR Marfa, întalnire la care sa participe si ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, pentru a încerca evitarea unei noi reorganizari si restructurari. Sindicalistii cer primului-ministru, printr-o scrisoare deschisa, o discutie referitoare la procesul de privatizare de la CFR Marfa si la situatia companiei. "Confederatia «Cartel Alfa» si Federatia Mecanicilor de Locomotiva constata, din nou, existenta a grave deficiente în managementul companiilor de stat. O ultima demonstratie o reprezinta situatia de la CFR Marfa, companie care se afla, începand cu 15 mai, prin rotatie, în somaj tehnic si urmeaza sa fie supusa unei noi reorganizari si restructurari, dupa ce, cu mai putin de sase luni în urma, în martie 2010, a fost afectata de o actiune similara", se arata într-un comunicat de luni al Cartel Alfa. Sindicalistii considera ca aceasta dovedeste, în primul rand, gravele deficiente ale managementului de la CFR Marfa, a carui reanalizare si restructurare se impune cu prioritate. "Trebuie mentionat faptul ca intentia unei noi restructurari si reorganizari la CFR Marfa lasa impresia ca privatizarea urmareste doar vanzarea activelor CFR Marfa si nu privatizarea unei afaceri în sine. Un amanunt care sustine acest fapt este acela ca la analiza activitatii au fost luate în calcul doar performantele din ultimii doi ani, de criza, si nu ultimii 8 - 10 ani, asa cum este firesc cand se urmareste o reala privatizare a unei afaceri", potrivit sursei citate. Radu Berceanu, ministrul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) pregateste un proiect care vizeaza disponibilizarea a 12.800 angajati din sectorul feroviar, pana la sfarsitul lunii septembrie, au declarat surse din sectorul feroviar. Astfel, cei mai multi disponibilizati vor fi la CFR Marfa (5.000 angajati), urmata de CFR Calatori, cu 3.900 salariati, CFR SA, cu 2.900 persoane, si Electrificare CFR, cu 1.000 concediati. In perioada martie - aprilie, MTI a disponibilizat 10.361 persoane, din cauza situatiei economico-financiare a companiilor, care nu mai permite continuarea activitatii fara aplicarea unui program de restructurare si reorganizare.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4836 (s) | 24 queries | Mysql time :0.333787 (s)