News Flash:

Mutare SOC! O celebra fabrica de vinuri din Iasi, vanduta cu un milion de euro. In spatele afacerii sta un personaj controversat

12 Septembrie 2017
6362 Vizualizari | 0 Comentarii
• Una dintre cele mai cunoscute fabrici de vinuri din Iasi a fost scoasa la vanzare cu aproape un milion de euro • Compania care se ocupa cu imbutelierea si depozitarea bauturilor in halele din Holboca a fost adusa intr-o situatie de criza dupa mai multi ani in care a avut monopol pe piata din zona Moldovei • In spatele acestei actiuni sta un controversat personaj din mediul de afaceri iesean care controleaza mai multe firme implicate in tranzactii suspecte

Dupa mai multi ani in care s-a incercat reorganizarea companiei iesene ABV Invest, s-a ajuns la punctul in care intreaga fabrica cu mai multe linii de imbuteliere, aflate in halele din Holboca, sa fie vanduta din cauza incapacitatii de plata in care a ajuns patronul firmei, controversatul om de afaceri Vasile Barnea.

Compania care se ocupa cu imbutelierea si depozitarea bauturilor a fost adusa in anul 2017 la un prag al datoriilor in valoare totala de 19.647.106 lei, asta dupa mai multi ani in care a avut monopol pe piata locala de profil. Fabrica din Holboca se vinde cu un pret total de aproape un milion de euro. Proprietatea imobiliara este situata in intravilanul localitatii Holboca si este compusa dintr-un teren in suprafata de 3.400 mp, având numarul Cadastral 1729 cu numeroase constructii.

Citeste si : BOMBA! Un simbol al industriei din Iasi este vandut pe bucati! Celebra fabrica ajunge in mainile unor afaceristi la preturi rusinoase

"Hala, cu regim de inaltime P+E, cu suprafata construita de 713 mp; Hala productie, cu regim de inaltime P, suprafata construita 505 mp; Statie epurare, cu suprafata construita de 79 mp si suprafata utila de 18,20 mp; Magazie, cu regim de inaltime P, suprafata construita de 85 mp si cea utila de 82,93 mp. Bunuri aferente activului imobiliar sunt sistem de încalzire si ventilatie, instalatii sanitare, sistem de iluminat si supraveghere, platforme betonate etc. Bunuri mobile folosite în activitatea producerii de vinuri si sucuri, constand în: Rezervoare de inox de diferite capacitati, Masini de umplut sticle, Masina de suflat PET, Masina de etichetat, Masina de baxat, Benzi transportoare, Masini de capsat, Echipamente accesorii acestei activitati (matrite, compresoare, pompe, etc), Obiecte de laborator constand in pipete, pahare sticla, balanta etc, a caror valoare de evaluare totala este de 2.906.596,70 lei (fara TVA)", se arata in publicatia de vanzare a activelor SC ABV Invest SRL.

Totodata, depozitul pentru vin vrac, magazia, depozitul de materiale consumabile, depozitul de pesticide, pavilionul administrativ, depozitele frigorifice, depozitul de marfuri si atelierele de reparatii, a caror valoare de evaluare totala este de 1.730.338,10 lei, se vor vinde cu pretul de 1.557.305 lei (fara TVA). Mai mult, statiile de pompare, cabinele si alte depozite ale companiei se vand cu suma de 700.981 lei.

Citeste si : Si afaceristii celebri ii invidiaza! Ei sunt tinerii milionari ai Iasului - FOTO

De la monopol la criza in doar un an

Aceasta fabrica a fost construita cu ajutorul unor fonduri europene in valoare de peste 1,2 milioane euro, iar dupa mai multi ani de monopol pe piata, compania a ajuns in decursul unui an in situatie de criza.

"In cazul SC ABV Invest SRL se poate vorbi despre trecerea foarte brusca, în numai un an de zile, de la ... «monopol», în care intreprinderea ocupa o pozitie privilegiata pe piata ca urmare a unei activitati de exploatare foarte rentabile care permite degajarea unor lichiditati sporite, al caror plasament permite nu numai recuperarea eventualelor cheltuieli financiare, ci si obtinerea unor profituri suplimentare, la situatia de criza... Lansarea în proiecte prea mari, care nu aduc profituri rapide fara o evaluare corespunzatoare a riscurilor (de exemplu, schimbarea dotarii, noi sedii prea luxoase, investitii de capital în afaceri neverificate etc.).
Situatia este caracteristica unei întreprinderi aflate în dificultate. Exploatarea nu este rentabila, iar nivelul ridicat al cheltuielilor financiare agraveaza deficitul curent", se mentioneaza in raportul de audit realizat la ABV Invest.

In prezent, singurele venituri ale ABV Invest provin din derularea a 5 contracte de inchiriere a spatiilor detinute. Toate contractele se refera la inchirierea unor suprafete din depozitele din comuna Holboca, iar acestea au fost semnate pentru suma de 500 lei lunar, fara TVA. Companiile care au inchiriat spatii de la ABV Invest sunt SC Federal Business SRL, SC Danioil Invest SRL, SC ABV Wine SRL si PFA Nadanie Ionut Bogdan.

De mentionat faptul ca SC Federal Business SRL si SC ABV Wine SRL sunt controlate de fratii Vasile si Petru Barnea, implicati in numeroase afaceri scandaloase.

Citeste si : SOC in economia ieseana! Cea mai de succes firma a ultimilor ani, aproape de un faliment rasunator! Ce se ascunde aici?

Fabrica construita cu bani europeni si terenurile primariei

Compania din Holboca a raportat profit in doar trei ani din cei peste 15 ani de activitate, iar asta in perioada in care ABV invest avea aproape 50 de angajati. Cea mai mare cifra de afaceri inregistrata de producatorul iesean a fost in anul 2015, adica dupa ce a reinceput reorganizarea companiei. La vremea respectiva, la o cifra de afaceri de 13.723.012 lei, compania inregistra o pierdere de 162.737 lei. In momentul de fata, ABV Invest figureaza cu doar 3 angajati.

In anul 2008, ABV Invest obtinea fonduri europene in valoare de1,2 milioane euro pentru construirea acestei fabrici de vinificatie cu crama si pentru amenajarea unei hale cu linie de îmbuteliere. Potrivit regulamentelor UE, orice proiect finantat din fonduri europene trebuie sa fie activ pentru o perioada de cel putin cinci ani. In acest caz, activitatea s-a intrerupt mult mai repede, asta deoarece Vasile Barnea a bagat compania in insolventa inca din 2011.

Modul in care s-a hotarat ca firma ABV Invest SRL sa primeasca fonduri europene ridica mari semne de intrebare. Asemenea finantari se acorda in baza unor studii de fezabilitate efectuate de firme de consultanta la care lucreaza experti. Pe 6 mai 2008, Primaria Holboca a concesionat SC ABV Invest SRL suprafata de 23.500 metri patrati necesara pentru implementarea proiectului european, adica pentru amenajarea depozitelor, a cramei si a halelor de inbuteliere. Durata concesiunii este de 25 de ani.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

abv invest fabrica vasile barnea holboca vinuri vanzare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1407 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023269 (s)