News Flash:

Un talhar vrea sa fie pus in libertate pe cautiune

20 Aprilie 2006
866 Vizualizari | 0 Comentarii
•Parintii unui adolescent judecat pentru talharie sunt dispusi sa dea cateva zeci de milioane pentru a-si scoate fiul din inchisoare •Adolescentul este elev in clasa a IX-a la Grupul Scolar Stefan Procopiu si vrea sa-si continue studiile

Stefan Vechiu, un adolescent in varsta de 17 ani, a cerut ieri judecatorilor de la Curtea de Apel Iasi sa fie pus in libertate pe cautiune, cu toate ca a fost arestat pe motiv ca reprezinta un pericol social. Adolescentul este elev in clasa a IX-a la Grupul Scolar Stefan Procopiu din municipiul Iasi si, dupa ce a fost arestat preventiv pentru infractiunea de talharie, parintii sai s-au aratat dispusi sa plateasca o suma de bani pentru ca fiul lor sa fie judecat in stare de libertate. Potrivit Codului de Procedura Penala, suma minima care poate fi platita cu titlul de cautiune este de zece milioane lei (1 mie RON). Pentru a-l scoate pe Stefan Vechiu din spatele gratiilor, parintii sunt dispusi sa plateasca cateva zeci de milioane lei vechi. Astfel, la inceputul saptamanii in curs, avocatul Valer Cozac, aparatorul lui Stefan Vechiu, a solicitat judecatorilor de la Tribunal sa-l puna in libertate pe clientul sau pe cautiune, insa aceasta solicitare a fost respinsa. In aceste conditii, ieri, solicitarea de liberare pe cautiune a ajuns pe masa judecatorilor de la Curtea de Apel Iasi. Potrivit motivatiei date de judecatorii de la Tribunal, principala conditie pentru ca un inculpat sa fie pus in libertate pe cautiune este aceea ca pedeapsa pentru fapta comisa sa fie mai mica de 12 ani de inchisoare. In ceea ce priveste infractiunea de talharie, este prevazuta o pedeapsa maxima de pana la 20 de ani de inchisoare si nu poate fi aplicata cautiunea. Pe de alta parte, avand in vedere ca Vechiu este minor, pedeapsa maxima este de 10 ani si ar putea exista o sansa sa fie pus in libertate. Infractiunile pentru care a fost trimis in judecata au fost comise in luna februarie 2006 in zona Podu Ros si Centru. Vechiu s-ar fi imprietenit cu un talhar de meserie, Sergiu Dabija, si dupa ce stabileau locul de intalnire porneau in cautarea de victime. Cea mai mare captura a fost un telefon mobil in valoare de 18 milioane lei (1,8 mii lei noi) pe care i l-a luat femeii de origine marocana Habiba Rahni si pe l-au vandut cu trei milioane lei (300 lei noi). "Nu exista probe si indicii din care sa rezulte ca va mai savarsi fapte penale", a declarat avocatul Valer Cozac.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1330 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019874 (s)

loading...