News Flash:

Au inselat mai multe firme de telefonie mobila

5 Noiembrie 2003
803 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pe baza actelor unei firme, patru tineri au reusit sa insele mai multe magazine care comercializau telefoane mobile •Prejudiciul a fost recuperat in totalitate

Patru indivizi din Iasi au reusit sa cumpere abonamente telefonice si telefoane mobile, folosindu-se fara drept de numele unei asociatii familiale. Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi i-au trimis ieri in judecata pe Bogdan Astacioaei, de 20 de ani si pe Silviu Stefanescu, de 22 de ani, sub acuzatiile de fals, instigare la inselaciune si participatie improprie la furt. In aceeasi cauza, in fata judecatorilor au mai ajuns Florin Marase, de 20 de ani si Alexandru Peltea, de 22 de ani, sub acuzatiile de inselaciune si uz de fals. Dornici de castiguri banesti ilicite, Astacioaei si Stefanescu au hotarat, in luna noiembrie a anului 2001, sa puna pe picioare o afacere. Cateva zile mai tarziu, cei doi, impreuna cu Marase, au facut rost de actele asociatiei familiale Jeredea, care le-au fost date chiar de fiul patronului, contra unei sume modice de bani. Pentru a fi siguri ca vor pune mana pe aceste documente, cei trei au spus ca vor sa-si ajute un prieten sa plece in strainatate. Ulterior, pe baza documentelor de la AF Jeredea, cei trei au dat comanda pentru o stampila. Apoi, intr-un camin studentesc, au confectionat mai multe delegatii semnate in fals de Stefanescu, pe baza carora Marase a cumparat mai multe abonamente telefonice si telefoane mobile. Dupa cateva zile, Astacioaei si Stefanescu l-au convins si pe Alexandru Peltea sa intre in afacere. Telefoanele si abonamentele telefonice au fost ulterior comercializate, iar banii impartiti intre cei patru tineri. Afacerea a luat sfarsit dupa ce Vladimir Jeredea, patronul AF Jeredea, a facut plangeri penale. Prejudiciul, in valoare de 12 milioane lei, a fost recuperat in totalitate.
(M.H.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1429 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025470 (s)