News Flash:

Protest cu purcei roz din carton

29 Mai 2009
720 Vizualizari | 0 Comentarii
O suta de porci roz de carton au fost instalati, miercuri, in fata sediului Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), de catre o organizatie pe Internet a cetatenilor care solicita o mai buna reglementare a cresterii porcilor dupa aparitia gripei porcine, transmite AFP. Avaaz.org, reteaua de Internet care afirma ca a strans peste 225.000 de semnaturi de la membrii sai, a depus o petitie la OMS, prin care solicita acesteia sa analizeze mai atent legaturile care exista intre cresterea porcinelor si sanatatea umana, se arata intr-un comunicat al retelei. In esenta, aceasta solicita OMS si Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) sa analizeze din nou legatura stabilita initial intre triplul hibrid al gripei A (H1N1) si crescatoriile uriase, murdare, periculoase si inumane de porci. Reteaua accentueaza mai ales faptul ca primul caz de gripa porcina a fost inregistrat in Mexic, la un baiat din regiunea Veracruz, care locuia in apropierea unei ferme gigantice de crestere a porcilor, apartinand unei companii americane. Trebuie realizate cercetari si instaurate controale la aceste ferme pentru a proteja securitatea alimentara si sanitara mondiala, insista reteaua online. Pentru a se face auzita, Avaaz.org. - care se prezinta ca o comunitate de cetateni din intreaga lume implicati in problemele majore - a ales un mod de actiune mai putin obisnuit, amplasand langa sediul OMS pancarte in forma de porci, fiecare simbolizand 1.000 de semnaturi primite. Aparut prima data in Mexic, in luna martie, noul virus al gripei porcine se extinde in intreaga lume. Pana acum a contaminat 13.398 de persoane in 48 de tari si a provocat moartea a 95 de oameni, potrivit ultimului bilant al OMS.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1304 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019522 (s)

loading...