• Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi ocupa pozitii mediocre atunci cand vine vorba de angajarea absolventilor • Anual, mii de licentiati nu reusesc sa isi gaseasca un loc de munca, chiar daca au absolvit una dintre facultatile universitatii iesene • Facultatea de Drept de la UAIC se afla la mare cautare in ceea ce priveste atat studiile de licenta, cat si de masterat
Universitatea "Al. I. Cuza" si Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" din Iasi scot someri pe banda rulanta. Miile de absolventi reusesc doar sa ingroase randurile somerilor inregistrati la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca sau prefera sa isi gaseasca de lucru in alte domenii decat cele pentru care au invatat ani buni in amfiteatrele universitatilor.
Acesta este si motivul pentru care, intr-un studiu realizat de portalul BestJobs, referitor la reusita absolventilor de a se integra pe piata muncii, cele doua institutii de invatamant superior iesene se situeaza pe pozitii codase. Astfel, in domeniul Informatica, pe primele trei locuri se afla Universitatea Bucuresti (UB), urmata de Universitatea Babes-Bolyai - Cluj Napoca si Universitatea Politehnica Bucuresti. In domeniul Medicina-Farmacie, in top sunt UMF din Targu-Mures, Universitatea Bucuresti si "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca. Chiar si atunci cand vine vorba de specializarea Inginerie, tot Universitatea Bucuresti, alaturi de Universitatea Tehnica din Cluj, Universitatea Petrol - Gaze din Ploiesti, Academia Tehnica Militara, tot din Capitala, si Universitatea de Vest din Timisoara ocupa locuri fruntase in topul privind rata de angajare a absolventilor.
Ciudat este faptul ca atat Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC), cat si cea de Medicina si Farmacie (UMF) "Grigore T. Popa" au fost incluse, la finalul anului trecut, in topul celor mai bune institutii de invatamant superior de stat din Romania.
La nivel de facultate, una dintre cele mai bine cotate in cadrul Universitatii Cuza este Facultatea de Drept. Aceasta este preferata de catre absolventii de liceu deoarece sansa de a gasi un loc de munca in domeniu creste considerabil, tinand cont ca exista posibilitatea de a urma o cariera ca judecator, procuror, jurist sau, de ce nu, pot alege una dintre profesiile liberale, cum ar fi avocat sau notar.
In topul BestJobs, Facultatea de Drept de la Iasi ocupa locul doi, dupa Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza din Bucuresti, urmata pe locul trei de Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj Napoca. Performanta aceasta nu este intamplatoare, iar un motiv pentru care Dreptul are atata cautare in randul tinerilor este faptul ca s-a introdus un examen de admitere serios.
Studiul ratei de succes a angajarii in randul absolventilor de studii superioare din Romania a fost realizat anul trecut, de cel mai de succes portal atunci cand vine vorba de o asemenea cercetare in Romania. Pentru intocmirea acestui top a fost aplicat un sondaj la peste 100 top companii si au fost interpretate date privind facultatile cautate de angajatori in baza de CV-uri depuse pe BestJobs. "Studiul a vizat perceptia angajatorilor privind gradul de pregatire a absolventilor unei facultati, precum si a nominalizarii celor mai bune institutii de invatamant din cadrul fiecarui profil. In studiu au fost incluse 37 de universitati", arata cei de la BestJobs.









































ha, ha, ha, pai astia ce fac reclama universitatilor particulare nici nu stiu sa scrie corect si dumneata vrei discutii filosofice despre avantaje si dezavantaje stat-privat? Uite un "avantaj": trec baietii prin privata si raman cu diploma sa si-o puna pe perete! Nici nu stiu sa scrie corect o fraza. mai ai nevoie de alte comentarii pe tema asta?
Invatamintul universitar e praf. Ce-i mai trebuie? O bomba uriasa cu kakat care sa-l acopere definitiv
In loc sa va pupati cu koorul mai bine ati discuta cool despre avantajele si dezavantalele actualelor universitati bugetivore //private. Merita sa le privatizam pe cele de stat? Merita sa le etatizam pe cele private? Acestea sint chestii adevarate, nu pupatul cu koorul
Nu mai aruncati cu noroi unii in altii, care sunteti de la stat, care sunteti de la particular, ca tot sistemul de invatamant universitar din Iasi este PRAF! Atat la stat cat si la privat se copie, se ia spaga sau sunt favorizate anumite persoane. Asa ca lasati ipocriziile deoparte ca va prostiti singuri. Mai bine v-ati ajuta unii pe ceilalti ca bete in roate o sa vi se tot puna de-a lungul vietii.
ne pupi cu c..u..r..u..l ca pe asta il folosesti pe post de cap si tu si ala care a sters comentariile precedente.
ne pupi cu c..u..r..u..l ca pe asta il folosesti pe post de cap si tu si ala care a sters comentariile precedente.
ne pupi cu *****-ul ca pe asta il folosesti pe post de cap si tu si ala care a sters de doua ori comentariul.
invidia manifestata sau nu, este semn de INFERIORITATE. Pute de la distanta. Am plecat la somn. Va pup cu CURUL. :)))))
De la un prost ma astept la orice, inclusiv sa faca pe el si sa spuna ca de fapt ploua afara. Ceea ce faci tu acum.
Baietas, nu te mai agita pe aici aiurea in tramvai. Pina una alta liceul e( sau era) obligatoriu, daca nu esti la curent, si e de stat in proportie de peste nouazeci si cinci la suta. E normal ca unii ca tine ies din liceu fara sa stie sa scrie si sa inteleaga ceva dintr-o discutie. Cei mai buni nu se duc la universitati private, doar un prost isi plateste studiile cand poate sa nu o faca. toanta aia de Eba nu ar fi fost capabila sa faca nici o facultate de stat de aia s-a dus la privata si acolo a facut si master. Deci legatura e ca aia buni nu-si platesc studiile atat cat exista invatamant de stat, prostii isi cumpara diplomele ca eba si restul agramatilor. Daca nu ai inteles inseamna ca esti nu sarac cu duhul si de-a dreptul oligofren. Mai bine te-ai intreba de unde provin toti studentii ce ajung la universitati vestite din toata lumea: de la stat sau de la privat?
Cacarezilor de la stat ia spunetii-mi: la ce scoala a studiat EBA Privata sau de STAT, unde ar fi trebuit sa invete exprimarea gramaticala, anterior studiilor universitare? Doua lucruri cunosc interminabile: universul si prostia celor de la stat.
Propun retragerea dreptului de vot prostilor ce nu stiu nici sa scrie. Astia or sa semneze cu degetul si or sa fie cumparati cu o sticla de tuica si o galeata (pe post de oala de noapte).
Sclavule ia si te lipseste de pseudonime.Normal ca-ti este rusine cu propria identitate cum ti-e si cu facultatea de stat . Ai face bine sa iesi din camin si sa-ti cumperi un covrig cat sunt simigeriile deschise. Cacatt cu ochii
Ce treaba are EBA cu facultatea ei privata? Inainte de a ajunge acolo a studiat doisprezece ani la stat unde ar fi putut invata exprimarea corecta. La stat e cacareala mare
Prostul cand nu are argumente recurge la insulte. Asa si cu tinerii astia needucati. Viitorul tarii....nici macar nu sint capabili sa scrie si au drept de vot!
Shi vrati oi? da shi daca am vinit di la tarra? nam voiii ssss shiu sh ieu papagal la STAT? Tasheti odata ca de nu dischid capacul di la borcanul cu branza di oaie di la muma sa crap in mini.:)))))))
Mie imi miroase a gay. Sigur ti-o tragi in currr prin gat:)))) Eu stiam de tarfe la stat . Uite ca am descoperit si un homosexual.:))))))
mai cacofonistule de la privata, invata sa conjugi verbul " a sti". hai, la munca rahatel cu motz!
Cacofonia e o asociere de cuvinte usor suparatoare ce nu are legatura cu EXCREMENTELE. Cacofonie intentionata sau nu n-ai de unde sti. Ma mira ca ai remarcat o chestie atat de minora, dar nu poti sesiza marea Curvie, meltenismul si ghiolbaneala de la STAT.Ne. sunteti inferiori
mai exista forumul ala nepotism.org, dar s-a transformat de mult in forumul-academic-roman.org
Inferiorule nu-ti fie jena sa spui ce facultate urmezi din banii mei la stat? Accepta-ti statutul de SUPUS UMIL-SERVIL.
Cand esti prost ca un absolvent de privata si care tot pe privata scrie, nici macar nu poti sa te exprimi fara sa faci cacofonii. Asa e pt pt nepotism? daca urmai o facultate de stat poate nu ai fi scris "sa te duca capul".
Ce a scris " pt nepotism" e valabil si pt Tom (tembel oligofren milog)
Pai, BZI si-ar putea deschide propriul forum pe teme nepotiste, cumetriale, familiale - si nu numai pentru clanurile universitare ci si pentru politicarii judetului sau pentru increngaturile din administratia locala, municipala, judeteana, comunala. Inca nu e tirziu
Cred ca tu reprezinti unul din boii de stat iar acei studenti care mai invata probabil sunt in imaginatia ta bogata. Esti incapabil sa intelegi mesajul ARTICOLULUI celor de la BZI care spun clar ca voi cei de la stat (pomanagii) sunteti someri majoritari? Ca sa-ti dai seama ca esti PROST trebuie totusi sa te duca, capul.
Era un forum nepotism.org dar vad ca nu mai merge. stie careva ce s-a intimplat cu el?
Din pacate, parazitii astia de la private care isi cumpara o bucata de hirtie igienica pe care scrie diploma, capuseaza bugetul dupa terminarea wc-ului privat. Sint pline primariile, scolile, prefecturile, tribunalele de tot felul de mameluci si tantice cu studii cica universitare la private si care sint platiti pt surogatele astea de diplome. La o facultate de stat, chiar daca majoritatea studentilor intra boi si pleaca vaci, multi mai invata ceva, macar stau de vorba cu studentii inteligenti, mai aud de o carte, o revista de cultura, o piesa de teatru, macar asculta si ei fraze corecte. Asa ca nea HUohoho, las-o matale cu laudatul ascuns al fabricilor de hirtie igienica, astea nu vor fi niciodata nimic mai mult. Suficient s-o asculti de donsoara EBA, care chipurile se trage din familie aleasa, cum se exprima si cum se poarta:o pitipoanca agramata. De amaritii astia ce scriu pe forum nici nu merita amintit: niste resturi iesite la produs.
Voi de la BZI, dca tot sinteti ziarist indrazneti si faceti anchete nitel provocataore, dar grozave, de ce nu punlicati un serial cu clanurile famigliale din universitati: mame, tati, soti, sotii, odrasele, pusi pe liste, cu poza si tot ce trebuie. Incepeti cu Cuza, ca e a mai veche, continuati cu UMF, ca e a mai spagoasa, si terminati cu cine doriti. Noi le asteptam cu drag, asa sa stiti
Proxenel, pe tine te-ar angaja poate portar sa faci plecaciuni clientilor. Din pacate esti prea oribil si sperii lumea si in plus, nici nu stii sa citesti.
Amaratule, spre deosebire de tine eu la privat am invatat ca dpdv constitutional munca fortata in Romania este INTERZISA. Dak ai spirit civic iesi tu la dat zapada din oras, cum zici tu.... poate la tine in sat de unde provii cu mintea ingusta. Sugeti banii publici. Studiezi fatatulee din banii mei si ai multora. Nu stiai de unde se finanteaza universitatea ta de stat asa e? Ciocu mic Imi esti inferior.
O buna solutie ar fi, pentru ascoate Cuza din impas financiar si didactic, transformarea ei in EROS CENTER, adica intru-un fel de superbordel de lux pentru bogatasii planetei, atit ghei cit si heterosexuali, cu taxa de intrare in euroi , dolari si yuani S-ar face bani frumosi, iar o parte ar merge ca impozit la buget si s-ar redresa cit de cit balanta comerciala a Romanistanului. Profesoarele ar ramane, cu aceleasi salarii, pe posturi de codoase, femei de serviciu, profesorii, ca oameni de serviciu, administratori, paznici, vinzatori de sampanie, asistenti medicali, entertainers etc.
Bai, s-au inmultit universitatile de stat mai rau ca paduchii - sint cu mult peste o suta. Aproape in fiecare sat au filiale. Iar in fiecare univewrsitate s-au inmultit facultatile ca plosnitele, iar in fiecare facultate s-au inmultit sectiile si catedrele ca baragladinele. Sug de la buget mai rau decit capusele singele oilor. Si atunci ne miram ca tara e datoare vinduta la FMI ca sa plateasca salarii babane clanurilor de la Cuza, rubedeniilor dobitoace si fara cunostinte importante de specialite, cu doctorate aranjate sau cumparate. Macar la Cele private e clar, dai un ban, ei o diploma si poate ca si inveti cite ceva, dar nu prea mult. Ma rog, ele nu capuseaza bugetul national ci fudulia celora cu bani. Pina la urma sint de preferat niste universitati private bune, daca exista, unor universitati de stat, de cele mai multe ori dezastruoase
Racheta, daca astia de la stat sunt ratati aia de la private sunt rahati! Suna bine, nu? Toti amaritii astia ce nici nu stiu sa scrie corect ar trebui scosi la munca, la dat zapada din oras.
Exemplu nasol de la Cuza; mama, tata, fiu la aceeasi catedra, sectie. Familia Soitu: te uiti pe orar si ii gasesti pe toti trei la sectia de comunicare, adica de tuns oua si ascutit boabe de ovaz. De aia se duce in hazna bugetul statului, adica impozitele noastre
Multumim BZI pt ca ati i-ati lamurit pe astia de stat ca sunt adevaratii SOMERI RATATI.
Barvo pentru articol! Cred ca a batut recordul pe tara la viozionari...
Am speranta ca vom revenim cu picioarele pe pamant(vorbesc de statul roman). Oricum ce s-a relatat in comentarii este foaret adevarat si se intampla la toate facultatile. Dar am sa vorbesc in particular fac.de constructii. Asa e nepotism, rubedenii de tot felul, aglomerari de cadre mai mult sau mai putin influente, prostie cat incape, idolenta si multe altele. Sa speram ca restructurarea asta fortata a universitatilor o sa fie de bun augur si o sa continuie cu succes. De ce zic asta, dovada vie a somerilor.Daca vorbim de calitatea profilor, aceasta este foarte indoielnica, deplorabila, toti se cred savanti (dar care este elementul de comparatie aici?). Da se scriu carti, articole (punctaj extraordinar)insa toate acestea sunt facute pe urma muncii altora (vorbesc de copiat)sau din dorinta de a fi facute. Nu se mai face ceva folositor, practic risipa de bani publici. Se vorbeste de universitati cu profil ce cercetare avansata, intrebarea este la ce foloseste toata aceasta cercetare? Raspunsul este simplu-punctajul facultatii si fabrici de diplome.
Siti care este sinonimul studentului de stat? eu au cautat in dex si echivaleaza ci dejectie. Beachhh ce scarbos. Asa ceva???
Plecati in pulaaa mea de ciobani veniti de la coada vacii. Basiti cu chilotii rupti in cur ce vii uscati pe la geamuri de camine unde dormiti cate doi in pat cate zece in camera ?mai rau ca porcii. Ghiolbani cacaciosi
Bai prostanacule ce semnezi "o noua schimbare," invata intai sa scrii ( se spune ACEEASI conduita, agramat netot). Rest menajer esti tu, nu ai nici nivelul unui elev de clasa a V-a cincea si ai tupeul sa te exprimi in public! Mata si tactu trebuie sa fie o pitipoanca si un cocalar ce te-au lasat sa cersesti pe strada in loc sa te trimita la scoala. Mars de aici si ia-ti si gunoaiele ce polueaza forumul cu penibilitatile lor de absolventi de privata.
Ba ce drecu aveti? Cum sa inchida bordelu Cuza si Umf? ce mai fute baiatul?? Dar voi astia de la BZI de unde stiti ca nuau inceput studentii gay si studentele sa faca deja trotuarul??
off topic tipa din poza cu fusta scurta, pe mijloc, pare sa aibe niste un posterior executabil sever
Niste inadaptati dpdv cultural cu dorinta de a dobandi statutul de Taran calificat Cuza Am ***** in curr. zdremte de la UMF la greu Daca se termina cu Cuza ce mai futeee baiatul??
Cum pulaaa mea vine asta? tarancile au evoluat de la discorecha din chirpici la clubul de iasi, de la adunatul in haita seara la poarta si ranitul balegarului la socializarea pe net. Ata da evolutie tarani de stat
Intai ar trebui restrictionat accesul celor ce provin din mediul RURAL- mediu mai putin dezvoltat dpdv : Cultural, Social, Economic, deoarece nu ne putem astepta la performante, ei fiind indoctrinati cu aceiasi conduita melteneasca si tind sa o perpetueze. Spune si tu STOP Resturilor Menajere
Tot in numarul asta al bzi-ului este un articol despre un asa numit profesor la UMF ce are cinci job-uri. Cum poate asta sa fie un bun profesor cind face totul pe fuga si e clar mai interesat de cabinetele lui particulare si de consultatiile de la maternitate unde ii iese banul? Pai asta sigur nu a schimbat un rind in cursuri de 2* de ani, nu face nici cercetare, din cite se spune. De ce sa plateasca statul cu bani grei un asa profesor zis universitar cind in locul lui ar putea fi angajat 2 -3 tineri ce si-ar facetreaba sigur mai bine? Si citi mai sint in aceeasi situatie? Cit mai dureaza bataia asta de joc din partea universitarilor astia de carton pusi pe imbogatire si carora putin le pasa de studenti? Apropo, cind are timp doctorul asta universitar sa se mai ocupe si de studenti? Sau pune studentii sa-i scrie articolele si el da fuga la maternitate sa nu piarda vreun plic de la vreo gravida ce sta sa nasca? Cine tolereaza asemenea practici? Rectorii, decanii ce pazesc? sau si ei sint doar interesati sa-si umple gusile enorme?
Ce-ar trebui sa se faca? intii si intii sa se inchida toate WC-urile numite universitati private. Pe urma dati afara toti profesorasii universitari ce freaca menta de ani de zile pe banii statului. Sint uosr de recunoscut: zero activitate stiintifica adevarata, cv-uri pline cu publicatii la reviste locale, conferinte unde se duc sa faca turism si granturi obtinute pe pile si relatii cu rezultate ca cele mai sus mentionate, aceleasi cursuri si seminarii de ani de zile. Raman putini profesori in universitati? Nu-i nimic, ii platim mai bine si reintroducem examenul de admitere. Cine intra bine, cine nu sa se orienteze la scoli postliceale sau treaba lor. Nu avem nevoie de vinzatori si secretare cu diplome universitare ci de adevarati meseriasi si de adevarati ingineri, profesori, medici, avocati.
La stat gasesti numai CACANARI din mediul rural meniti sa ajunga savanti
Studiez la stat si am mancat un covrig ca nu degeaba ne numim covrigari. Sugg pulaa contra cost Detin camera de camin Ma gasiti la Cuza :)))))
Am speranta ca vom revenim cu picioarele pe pamant(vorbesc de statul roman). Oricum ce s-a relatat in comentarii este foaret adevarat si se intampla la toate facultatile. Dar am sa vorbesc in particular fac.de constructii. Asa e nepotism, rubedenii de tot felul, aglomerari de cadre mai mult sau mai putin influente, prostie cat incape, idolenta si multe altele. Sa speram ca restructurarea asta fortata a universitatilor o sa fie de bun augur si o sa continuie cu succes. De ce zic asta, dovada vie a somerilor.Daca vorbim de calitatea profilor, aceasta este foarte indoielnica, deplorabila, toti se cred savanti (dar care este elementul de comparatie aici?). Da se scriu carti, articole (punctaj extraordinar)insa toate acestea sunt facute pe urma muncii altora (vorbesc de copiat)sau din dorinta de a fi facute. Nu se mai face ceva folositor, practic risipa de bani publici. Se vorbeste de universitati cu profil ce cercetare avansata, intrebarea este la ce foloseste toata aceasta cercetare? Raspunsul este simplu-punctajul facultatii si fabrici de diplome.
Ano-mim-ule, si cum te-ai semnat pe diploma? Cu degetul, dupa ce ti l-ai bagat in fund, ca doar ai fost la privata!?
Domnule anonim, cum ai studiat la o universitate cu nivel de privata ai dreptul legitim sa te stergi la fund la diploma respectiva. Si sa tragi apa.
Am studiat la o universitate de privata si tot am dobandit ceva. Stiu ca am dreptul constituional , de LIBERA EXPRIMARE, acela ca vreau sa-i chish in freza pe studentii de stat:))))))
Au aparut oligofrenii de la universitatile particulare! Scrieti baieti, nu va jenati, sa vada toata lumea ce prosti sinteti!
UAIC este o fabrica de ratati taranoi. Vin oligofrenii de la sate sa studieze la Iasi la Cuza in speranta de a deveni Oameni Mari. Curvesc zdremtele. prin camine Am fututt la greu. Generatori si purtatori de curvie si prostie :))))))
Am terminat FEEA la Cuza Diploma are un singur rol Efect decorativ in rama . Mi-e sa nu raman fara hartie igienica..... sigur o voi folosi.
Daria draga, intelegem ca a zecea vinzatoare esti tu si ca ai terminat la o privata. Felicitari!
intrebati de curiozitate vanzatorii din Romania. Noua din zece au terminat o facultate de STAT. Se va termina si cu MAFIA Universitatilor de STAT. Cunosc personal multi absolventi Cuza si is INCA in cautarea unui loc de munca.
Universitatea Alexandru Ioan Cuza este o universitate care nu se merita sa o practicam din experienta spun asta ci doar una singura si anume cea de Litere.Invatati limbi straine ca asta se cauta pe piata muncii.De scoli sanitare daca nu aveti bani de spaga sau neamuri in domeniu sa nu va bagati.Si asta e ceea ce cred ca numai facultatea de Litere mai este valida sau facultatea de Informatica daca esti destept si iscusit in ale calculatoarelor te mai poti angaja pe merit in tara asta.Sau faceti scoli de meserii, faceti ceea ce se cauta.Eu nu inteleg: daca se stie ca se intra cu spaga si oamenii nu au bani de ce nu se face ceva impotriva spagilor din spitale sau chiar din invatamant.Daca nu aveti bani nu faceti scoli.Ne putem angaja ca vanzatori si fara facultate.
Cuza- FABRICA de diplome
Acum cine nu vrea nu urmeaza o facultate, daca nu intri la buget nu este o problema ai bani iti cumperi o diploma. SA SE INTRODUCA DIN NOU EXAMEN DE ADMITERE SI UN NUMAR DE LOCURI MAI MIC SA INTRE LA FACULTATE NUMAI CEI CAPABILI si atunci nu ar mai fi someri cu diploma. EXAMEN DE ADMITERE SI LA LICEU SI LA FACULTATE
Bun asta cu Spiru Haret de STAT, numai ca spre deosebire de Spiru Haret PRIVAT, astia sunt campioni la capitolul SOMERI. Cuza e cu numele, precum o conserva stricata cu ambalajul frumos ochiului uman. Sunteti PRAF
Un articol pe cinste din partea BZI. Felicitari Curveleee provin de la Cuza si Umf. Culmea fratilor cum risipim banul public pe pregatirea unor viitorii RATATI.
Cuza e de tot rasl iar La Umf numai *****.v.e Cunosc personal cateva fete ce sunt mari tarfe. Viitori medici. Ma faceti sa rad Sunteti Un fel de Spiru Haret de stat.
studentii ieseni sunt imaginea fidela a profesorilor lor: mediocrii, pusi pe capatuiala, spagari si impostori, peste nouazeci la suta din ei. Niste ratati ce inghit salarii de la stat ( unii cate sapte, ca rectorul de la UMF( universitatea mediocra de fomisti). Ce exemple dau acesti profesori nuli, ce sa invete studentii de la niste neica nimeni ce se lasa cumparati? Luati-le cv-urile la puricat sa vedeti prostie si impostura, trai pe vatrai pe banii statului. asa profesori, asa studenti.
Universitatile confiscate de familii si clanuri nu au cum sa faca performanta. Acolo se vor angaja asistenti pe ochi frumosi, se vor promova sefi de lucrari si conferentiari tot pe ochi frumosi, la fel si cu studentii: sa-i promovam ptr ca sa avem la cine sa predam si sa ne incasam salariile frumoase.
Bai...unde-i ala cu Moarte SMURD? O fi inghetat pe undeva? Slava Domnului. Asta inseamna ca tot e bun si gerul asta la ceva.
Universitatile din Iasi sunt pline de profesori cu un ego ce le depaseste cu mult cunostintele. Frustrati care predau materii invechite din perspective depasite, lipsite de orice aplicabilitate practica. Puslamalele de profesori (9*%) sunt interesati exclusiv de lupta feroce pentru putere in universitate, umilirea studentilor (care oricum nu au cum sa fie pasionati de cursuri pentru ca nu au in fata modele de urmat). De pe mainile acestor pseudo-profesori, semi-docti, ies pe banda rulanta tineri care nu au niciun viitor in competitia cu absolventii altor universitati. Un absolvent de stomatologie din Iasi, are aceeasi pregatire practica in medicina dentara cu un student de anul 3 din Timisoara sau Bucuresti. Si e normal cat timp panaramele de la catedra stau cu ochii beliti dupa plicurile strainilor.Exemplele pot continua. Dar mi-e sila.. AAaa... cea mai mare parte a absolventilor au limbaj de lemn sau nu au terminat o carte in viata lor? CINE I-A FACUT ABSOLVENTI??? DE CE NU SUNT REPETENTI?
sa ne su.gi pu.la camelia beldie
Bravo, BZI, pentru articol! Dar mai grozav ar fi sa trimiteti un reporter specializat sa asiste la niste examene de licenta sau de masterat, sa vedeti acolo dezastrul invatamintului in ******! Si sa ne amintim ca, inainte de WWII, in Romania oricine putea asista la examenele de sfirsit de tudii, fiindca erau publice, si fiecare vedea cum raspund absolventii, ce intrebari le pune juriul, etc.
Ce va mira ca studentimea face trotuarul! Cursurile nu-s obligatorii, asa ca asa-zisii studentii, cind e cald, bat trotuarelele, iar cind e frig se retrag prin crasmulite sau dorm toata ziua. Eu le-as zice TROTUARISTI, nu studenti, ca nu prea studiaza, Cu citeva exceptii, desigur
Apropo de closetele de la Agronomie + Medicina Veterinara din Dealul Copoului: Avea dreptate imparatul roman care a pus o taxa pe closetele publice si a spus ca banii n-au miros. Se pare ca, pentru Gerard Jitareanu, Cotea & Co, nici euroii din reparatii veceuiste nu put.
pt bucuresteanu: felicitari pentru faza cu closetul, merita nota **. Cat despre studenti si absolventi, sa vedeti nenorocire la USAMV, acolo nici unde este closetul nu pot invata, pentru ca in cursul ciclului de licenta si de masterat fiecare closet este "renovat" macar de 3 ori...cu cateva mii de euro de fiecare data...
La voi, in Iesi, nu e prea mare diferenta dintre un universitar si studentii sai: si unul si ceilalti copie ineptii de pe internet si incearca sa se pacaleasca unii pe altii cu ele, cu ineptiile. Dupa trei ani de studii la Cuza, o studenta de-abia invata unde este closetul. Vina e globala : societate deschisa, permisivitate, profesorii slabi, adica adusi prin concurs de rudenii si pile, desfiintarea examenelor de admitere, etc, etc
O gluma buna auzita in Copou de la un poet machitor - De ce vin masterandele la Iasi, la Universitate? - Ca sa se vuta. Dar studentele din ciclul I? - Ca sa-i vuta pe profesori la cap si sa incurce circulatia pe trotuare.
Doua treimi din absolentii primului ciclu de invatamint - de la Cuza sau de la celelalte universitatiuri iesene - nu au citit nici o carte in viata lor, au un vocabular sarac, vreo doua sute de cuvinte in total, majoritatea interjectii, scriu prost, stilcesc cuvintele, pun virgula intre subiect si predicat, doar pe post de sperietori sa-i angajezi in gradinile de la tara si in asociatiile agricole, chiar si pentru prostitutie sint necalificati, ca nu stiu ce e aia un prezervativ, o felatiune, un CULILINCTUS, o irumatiune sau un sixty-nine. Cit despre cei cu masterate, nici ei nu sint cu mult mai breji, profesorii dindu-le note ca sa scape de ei si sa-si ia lefile prea putin meritate. sa nu ne gargarisim cu vorbe mari. Ultumul sofer de taxi o leaca mai in virta e mai instruit decit cel mai bun masterand de la Cuza, fie el si de la Drept
Aha ,dar si invata de se 'rup'9 * %[( nouazeci la suta)fabrica de analfabeti] dintre ei!
Un articol foarte prost, facultatile iesene sunt renumite ca scot specialisti buni dar unde sa se angajeze acesti tineri?. Elevii si studentii moldoveni sunt renumiti pentru rezultatele lor, dar unde sa se angajeze saracii. Este greu sa lasi orasul natal si sa pleci in Bucuresti sau Timisoara sa-ti gasesti un loc de munca. La UMF TG. Mures se intra acum cativa ani pe baza de dosar asa ca nu spuneti ce buna este aceasta facultate!. Totul tine de zona in care traiesti ca se stie de altfel ca in Moldova nu prea se gasesc locuri de munca!Iar titlul articolului este foarte nepotrivit
Mai omule cum poti sa scrii asa ceva!!!Stii macar ce inseamna sa faci trotuarul? Inseamna sa te prostituezi.... Nu cred ca cei care termina facultati si nu isi gasesc un job (fie el in domeniu sau nu) ajunga sa faca asta. Tu te prostituezi? Sau te prostesti?
Ce conteaza ca scot someri pe bansda rulanta - someri destul de inculti, fara sttinta de carte, cu o limba romana vorbita si scrisa sub nivelul manelistilor? Nu asta e important. Important e sa-si traga lefi babane nomenclatura, burghezia universitara, cumetriala, tinatoare de cursuri proaste sau copiate. Restul e poveste sau gargara
Ma, daca va luati dupa capitalistii occidentali si va puneti numele dupa prenume, ies din mormint ca Dracula si va vut muma voastra de vinduti Apusului Decadent, asa sa stiti...
Desi n-am stat inca la orizontala sub Decanul Toader, vin si va intreb: Il alegeau oare decacan colegii de ghidusii, nepotii si odraslele vechilor profesori deci, daca nu le promitea discret ca, sub decacania sa,nu va fi schimbat decit numele de pe usa decacanatului? Astept raspuns la posta redactiei. Si inca una: singura treaba buna pe care au invatat-o cadavrele didactice de la Drept, dar in douazeci de ani, a fost sa-si puna prenumele inaintea numelui, ceea ce nu faceau, in comunism, parintii lor si ceilalti activisti,ati, sovietiz din facultat. E ceva, dar e foarte putin. Moravurile cumetriale + spagagiale nu s-au prea schimbat. Iar carte cit stiau profesorii interbelici de la Drept, ehehei, mai va!...
Ce intelegi prin ... strainatate? Republica Moldova cumva? sau Ukraina vecina si prietena? Sint cunoscute lucrarile lor - ciugulite din reviste franceze sau belgiene - la Universitatea din Cahul? sau la cea, inexistenta, din Kabul? Terminati-o cu glumele indoielnice, fratilor, ca se manie natia oe voi...
Marina, Marina,//Rau ma doare splina,//Splina si ficatul//Cind vad cum lauzi Dreptul! Mai bine ai lauda Stingul si ne-ai spune la citi copii de colegi le-a dat doctoratul colegiamical ilustrul vostru Theodoru, savant de renume kossovar, asemni tinerilor sai colegi adusi pe cai piloase si cu doctorate de furat? Cu cine a facut doctorat baiatul colegului sau Sava, stii cumva?
Tot ce ziceti voi aici a fost valabil mai demult. Sub decanul Toader totul a fost remediat. La catedre sunt numai profesori adevarati, cu cercetare stiintifica recunoscuta in strainatate.
La Drept cum stati cu nepotismul si cumetrialitatea? Aveti vreun cadru didactic care sa nu fie ruda cu vreunul din profesorii pensionati? Octavian Loghin e fiul sau nepotul unui fost decan din perioada comunista, foarte politruc, foarte batut in cap, care se avea bine cu Madam Zolineak? Nepoti de-ai tovarasei Janeta Benditer mai aveti? Dar intelectuali de nivelul Conului Narcis si al neuitatului Plaiesu? Dar semianalfabeti dinn tagma Coanei Vrabie? Aud? Conu Sava si-a adus fiul din cercetare la catedra? Etc
Iau apararea profilor de la Drept si afirm raspicat originalitatea cursurilor dumnealor: ea provine din faptul cau au tradus cu multe greseli, pentru cursurile si cartile lor plagiate, tratatele sau cartile de drept frantuzesti care le-au picat in mina. Daca am traduce inapoi, in franceza, plagiaturile lor, ar iesi cu totul altceva si nimeni nu ar vorbi de plagiate. QUOD ERAT DEMONSTRANDUM
Nu e adevarata treaba asta cu "spaguta"..pana la urma este destul de usor sa intri la drept. Daca nu esti pregatit si habar n-ai limba romana, e normal sa ai senzatia ca trebuie sa dai ceva ca sa intri.. Gr. Theodoru, da, este un profesor remarcabil. Nu am interactionat direct, dar este o somitate in domeniu, si chiar unii din putinii cu care se poate lauda facultatea... Cat despre doamna Marina, am senzatia ca preda ceva comercial..
ca viitor decan, doamna profesoara tamara carmen ungureanu va rezolva multe din cele aratate de voi aici, si poate vom trece inaintea clujului, chiar in echipa cu profesorul care sugerati ca plagiaza la Drept penal - p. speciala. E bine sa ne spalam rufele murdare in familie
5 * l e i ... .l e n t i l e d e c o n t a c t / i , a ,s , i ..... i d m a l l _ e y e s
marina? Sau corect Marina? Dupa cat de analfabeta esti pot sa presupun ca esti un preparator, asistent, conferentiar pe acolo? Daca erai studenta si nu dadeai o spaguta este clar ca nu intrai la Drept la Cuza! Nici macar nu stii cand se scrie cu litera mare sau litera mica, asa ca Toader, decanul de la Drept, sigur nu a facut mare branza la Iasi! Se si vede cam pe ce pozitie este Iasiul fata de Bucuresti si Cluj! Cred ca a subliniat corect prima persoana care ti-a dat replica! Unii dintre profesorii de la Facultatea de Drept de la Cuza sunt "la furat", adica furat intelectual destul de serios din alte carti de specialitate! Vrei sa iti dau exemple concrete: Drept penal partea speciala, Octavian Loghin, drept procesual civil Radu Dumitru! Citeste lucrarile acestora si vei avea termen de comparatie! Dumnezeu sa il tina in viata cat mai mult pe stimatul profesor Grigore Theodoru, ca altfel nu mai aveti cu ce sa va laudati !
ce articol de rahat...
Acum 2 ani, cand am terminat eu, n-as fi putut spune ca am intalnit numai cadre didactice de nivel european. Putini mi-au ramas in amintire ca si profesori desavarsiti, insa multi erau la furat
domnul decan Tudorel de la drept este singurul profesor universitar din tara care a avut curajul sa spuna stop prostiei si a reintrodus test la admitere. a restructurat facultatea din temelii si avem numai cadre didactice de nivel european. la celelalte facultati se face rabat la calitate doar pentru a se incasa taxe.
cu siguranta cei de la bzi nu au terminat nici macar liceul...ce sa mai vb de facultate...probabil daca faceati una,ati fi gasit un titlu mai inspirat pentru articolul asta!!