News Flash:

Simirad a bantuit ieri pe holurile primariei

14 August 2005
1077 Vizualizari | 0 Comentarii
•Vizita a fost de scurta durata •Multi nici nu-si mai aminteau de scandalurile financiare in care a fost implicat fostul primar •Nu trebuie uitat ca Simirad deconta pe vremea cand era seful municipalitatii chitante de cativa Euro pentru 2 litri de benzina si inghetata •Primarul Nichita a limitat convorbirea cu Constantin Simirad la o jumatate de ora

Fostul primar Constantin Simirad a revenit ieri in primarie, doar pentru cateva ore si doar ca simplu vizitator. Desi epoca in care era stapan in Palatul Roznovanu a apus de mai mult de un an si jumatate, actualul ambasador al Romaniei in Cuba nu poate uita nostalgia sefiei. De aceea, la scurt timp dupa ce a ajuns in Iasi, Constantin Simirad a venit in primarie. Cu un jeep de imprumut, ambasadorul a sosit in primarie in jurul orei 11.30 si a inceput sa viziteze birourile fostilor subordonati. Mai toti angajatii au observat ca traiul bun din Cuba a mai rotunjit primarul pe care il stiau. Vina ingrasarii o poarta stresul, care nu l-a ocolit in ultimul an, dupa cum declara superior fostul primar. Mult mai calm si mai obosit, probabil de kilogramele in plus, Constantin Simirad a pupat pe toata lumea, ca mai apoi sa intre pentru o intalnire cu primarul actual, fostul sau viceprimar, Gheorghe Nichita. Desi discutia nu a durat mai mult de 30 de minute, Nichita avand un program foarte incarcat, Simirad nu a vrut sa dezvaluie subiectele abordate. Singura sa constatare a fost ca este mult mai bine sa vii ca vizitator decat ca primar in Palatul Roznovanu, probabil aducandu-si aminte de toate scandalurile financiare in care a fost implicat. Nu trebuie uitat ca, in urma cu doi ani, am prezentat pe larg cum Simirad a carat cantitati imense de pamant, cu camioanele municipalitatii, pe bani publici, pentru consolidarea dealului pe care si-a construit mandrete de vila. Nici scandalul Fundatiei elvetiene care a facut afaceri necurate sub obladuirea aceluiasi Simirad nu a fost uitat, chiar daca a fost trecut sub tacere, si nici abuzurile fostului sef al municipalitatii privind situatia unora dintre subordonatii sai. De fapt, recent a izbucnit un scandal in care este implicat Arcadie Dubet, fostul director al Regiei Autonome de Termoficare, multi ani apropiat al lui Simirad. Primarul care a stapanit administratia municipala timp de 10 ani spune acum ca nu poate ajuta municipiul Iasi decat ca simplu cetatean, platitor de impozite. Si are pe ce plati impozite, un exemplu fiind domeniul sau de la Galata. "Ca ambasador, ajut Romania in general, si nu un oras", a spus Simirad. Totusi, cum activitatea sa din primarie a fost plina de infratiri cu orase din cele mai diverse colturi ale pamantului, acelasi lucru vrea sa-l faca si din postura de ambasador. Pentru Iasi a proiectat astfel o infratire cu un oras cubanez, insa deocamdata totul este doar la stadiul de proiect. Desi duce o viata comoda in Cuba, oboseala il omoara pe fostul primar. Cel mai greu de suportat in insula comunista este caldura. "Temperaturile nu sunt foarte ridicate, insa umezeala este foarte greu de suportat. Ca intr-un ceaun cu apa fierbinte pus pe foc", a afirmat Simirad. De altfel, in Cuba, ambasadorul si-a cultivat inclinatiile literare si, in aceasta luna, la Iasi va mai lansa o carte, "Izgonitii din Rai".
(L.S.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4380 (s) | 22 queries | Mysql time :0.194360 (s)