News Flash:

Tarifele de functionare pentru societatile de asigurare si brokeri

2 August 2001
813 Vizualizari | 0 Comentarii
•Taxa va fi de 0,3% din valoarea primelor brute sau a comisioanelor incasate

Societatile de asigurare si brokerii de asigurare autorizati prin Legea 32/2000 privind societatile de asigurare si supraveghere a asigurarilor vor plati, incepand din aceasta luna, o taxa de 0,3% din valoarea primelor brute sau din comisioanele incasate, ca urmare a publicarii in Monitorul Oficial a unui prim set din normele de aplicare a Legii 32/2000. Prin acest act normativ s-a introdus plata efectiva a taxei de functionare, pana acum aceasta fiind trecuta in contabilitatea firmelor de asigurare ca o cheltuiala care nu era insa obligatorie. Asiguratorii si brokerii de asigurare vor avea obligatia de a vira sumele datorate pana la data de 25 pentru luna precedenta, iar in cazul depasirii termenului de plata se vor calcula majorari de intarziere aferente sumelor datorate bugetului statului. Sumele reprezentand taxe de functionare si majorarile de intarziere aferente valorilor datorate virate de asiguratori, de brokerii de asigurare, reprezinta venituri ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Asiguratorii si brokerii de asigurare vor trimite trimestrial Casei de Supraveghere a Asigurarilor, pana la 30 a lunii urmatoare incheierii trimestrului, situatia privind primele brute si comisioanele incasate, precizand si sumele care constituie taxele de functionare si majorarile de intarziere aferente trimestrului incheiat. CSA va decide in termen de patru luni de la numirea membrilor comisiei, la sfarsitul lunii iunie, asupra autorizarii de constituire sau a respingerii cererii de autorizare pentru societatile existente pe piata. Astfel, asiguratorii vor trebui sa faca dovada pana la inceputul lunii noiembrie ca se incadreaza in limita sumei capitalului social varsat de sapte miliarde lei pentru asigurari generale, exceptand asigurarile obligatorii, si de zece miliarde lei pentru asigurarile de viata.
Cornelia LAZARESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1464 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014835 (s)