News Flash:

Cea mai tare petrecere din istoria orasului

19 Mai 2008
1324 Vizualizari | 0 Comentarii
• Timp de trei zile, municipalitatea a organizat cea mai tare petrecere care a avut loc vreodata in Pascani • Concertele sustinute de Banica Jr, Cargo si Proconsul au scos in strada peste 10 mii de pascaneni • De asemenea, cu ocazia Zilelor Municipiului, pascanenii au consumat aproximativ 50 de mii litri de bere si au mancat in jur de 100 mii de mititei

Locuitorii din Pascani au sarbatorit din plin Zilele Municipiului care s-au desfasurat la sfarsitul saptamanii trecute. Incepand de vineri si pana duminica noaptea tarziu, pascanenii au consumat aproximativ 50 mii litri de bere si au mancat in jur de 100 mii mititei. Primarul Neculai Ratoi a dat startul petrecerii, totodata acesta luandu-si la ramas bun de la pascaneni dupa 27 de ani petrecuti in fruntea orasului. "Ma bucur ca am fost in fruntea orasului atatia ani, sper sa va bucurati de cea mai tare petrecere organizata in ultima perioada la Pascani. Va promit ca voi ramane alaturi de voi si in continuare", a spus primarul Ratoi. Dupa festivitatea de deschidere, tinerii si nu numai au luat cu asalt strada Stefan cel Mare, locul central al sarbatorilor de Zilele Municipiului. Astfel, zilnic, pascanenii au dat un tur de standuri, unde au mancat mici si au baut bere pe saturate. "A fost cea mai tare petrecere organizata vreodata in municipiul Pascani. Oricum, organizarea a fost peste asteptari", a spus Daniel Sarbu, principalul organizator al evenimentului. In afara de mici si bere, pascanenii au putut sa aleaga si din programul diversificat al evenimentului. Pasionatii de pictura au participat la mai multe expozitii care au avut loc la Casa de Cultura Mihail Sadoveanu. Tot in cadrul Zilelor Municipiului, primarul Neculai Ratoi a inmanat diplome si bani cuplurilor care au peste 50 de ani de casatorie. Acestor persoane, administratia locala le-a pregatit si o surpriza. Astfel, la ora 16.00, la Primaria municipiului Pascani a fost invitata indragita actrita Draga Olteanu Matei. Nici concursurile nu au lipsit din cadrul celei de-a doua editii a Zilelor Municipiului. Pe stadionul municipal FCM-CFR s-a desfasurat un concurs de maiestrie cu bicicleta. Un alt concurs a fost organizat la Biblioteca Municipala. Aici copiii s-au intrecut la sah. La final, castigatorii au fost premiati cu sume de bani si medalii.

Cele mai apreciate trupe

In fiecare seara, pascanenii au avut parte de concerte, atat de muzica populara, cat si usoara. Chiar daca la Zilele Municipiului Pascani au participat mai multe trupe de muzica, cele mai apreciate au fost Banica Jr, Proconsul, Directia 5 si Cargo. Aprecierea fanilor s-a vazut in aplauzele lungi la adresa acestor formatii. "Ma bucur ca am avut ocazia sa particip la un concert sustinut de Banica si de Directia 5. Sunt fan al acestor formatii de mult timp si chiar nu ma asteptam sa le vad pe viu la Pascani", a spus Vlad Vornic, unul dintre fanii trupei Directia 5. De asemenea, pe langa cele doua formatii, au mai urcat pe scena Daniel Iordachioaie, Alexandra Ungureanu&Crush, Cornelia si Lupu Rednic, Margareta Clipa, Alina Sorescu, Cargo, Draga Olteanu Matei, Adriana Apostol, Orchestra Mugurelul Chisinau, Laura Lavric, Cristina Rus, Activ, Impact. Finalul Zilelor Municipiului a fost la inaltimea asteptarilor. Ca si anul trecut, pascanenii au asistat la un frumos foc de artificii. Pentru organizarea acestui eveniment, Primaria Pascani a cheltuit 70 de mii Euro. De altfel, doar pentru aducerea artistilor s-au cheltuit in jur de 50 de mii de Euro. Potrivit lui Daniel Sarbu, numai Banica Junior a incasat 10 mii de Euro. "Pentru aducerea trupelor am cheltuit aproximativ 50 de mii de Euro. De exemplu, Banica a primit 10 mii de Euro. Este pretul sau standard", a mai adaugat Daniel Sarbu. "In calitate de organizator, pot spune ca a iesit asa cum am planuit. Oamenii prezenti, in special tineretul, cred ca spun totul. Singura problema este doar la salubritate cand trebuie sa faca curatenie", a spus Dumitru Pantazi, viceprimarul municipiului Pascani. De altfel, in urma celor trei zile de sarbatoare, pe strazile municipiului au ramas munti de gunoaie. Astfel, potrivit lui Alexandru Apetrei, seful Serviciului de Gospodarie Comunala (SGC) al primariei, in cele trei zile au fost ridicate de pe strazi in jur de 15 remorci de gunoaie.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4857 (s) | 22 queries | Mysql time :0.357329 (s)