News Flash:

Furt de jumatate de miliard lei

21 Iunie 2004
1065 Vizualizari | 0 Comentarii
•Emilia Aluigheorghe, de 54 de ani, a reclamat ca i-au fost furati 8.700 de Euro, 1.600 de dolari americani si cateva bijuterii din aur

De mai bine de o luna de zile, o femeie din Targu Neamt bate pe la usile politistilor din comuna Lespezi, in speranta ca-i va afla pe cei care i-au furat banii. Pe data de 14 mai 2004, Emilia Aluigheorghe, de 54 de ani, a reclamat ca i-au fost furati 8.700 de Euro, 1.600 de dolari si cateva bijuterii din aur. In acea zi, victima venise la targul din comuna Lespezi pentru a cumpara cateva animale. "La spartul targului a venit langa masina mea un barbat care m-a intrebat daca nu sunt interesata sa cumpar niste oi. M-am tocmit cu el, dupa care m-am coborat din masina sa scriu un numar de telefon de-al acestuia. Borseta cu bani era intre scaunele din fata ale autoturismului. Am incercat sa scriu numarul de telefon pe portbagajul masinii. Intre timp, am vazut ca se petrece ceva suspect in masina, dar nu mi-am dat seama ce poate fi. La un moment dat, am realizat ca trei indivizi au sustras portofelul si i-am vazut alergand de la masina mea, catre un camp din zona. Am strigat la sotul si la fiul meu sa ii urmareasca cand am vazut ca lipseste borseta cu bani. A fost in zadar, pentru ca acestia disparusera", a declarat Emilia Aluigheorghe. Disperata, femeia a alergat la Politia Pascani, in speranta ca acestia vor porni pe urmele lor in cel mai scurt timp. De aici, femeia a fost trimisa la Politia din Lespezi, pentru a depune reclamatie, deoarece in locul amintit fusese comisa fapta.

Santajata pentru a i se spune adevarul

De la acel eveniment, Emilia Aluigheorghe este santajata de unii care cunosc faptasii si care in schimbul unei sume de bani sustin ca vor spune adevarul. "Intr-o zi de targ, a venit la mine un barbat si mi-a spus ca daca ii dau 20 de milioane de lei imi spune totul. In tot acest timp, cei pe care ii invinuiesc m-au urmarit pas cu pas in tot targul, iar cand ar fi trebuit sa vorbesc cu acel om, individul disparuse. Am aflat, mai tarziu, ca ei il amenintasera cu moartea daca imi spune adevarul", a mai declarat femeia. Aceasta presupune ca autorii sunt Mihai Dimache, Vasile Mirel si Danut Stoica, toti cetateni de etnie rroma. Recent, victima a aflat ca cei trei au platit intrarea la discoteca intr-o seara pentru toti participantii si ca au consumat doar bauturi scumpe, desi toti oamenii din comuna Siretel ii stiu pe acestia ca saraci lipiti pamantului. Un alt incident care a ridicat mari semne de intrebare pentru femeie s-a petrecut in urma cu doua saptamani. "M-am dus la ei acasa sa discut despre ce s-a intamplat. Am dat nas in nas cu tatal unuia dintre ei, care fara sa il intreb ceva, m-a intrebat daca imi caut banii si, mai mult, mi-a spus ca nu o sa-i mai gasesc. Daca sunt nevinovati, de ce ma acosteaza si ma ameninta?", a mai declarat victima.
Marius PARTENI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1766 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018498 (s)

loading...