News Flash:

Falsificatoarea neglijenta

20 Aprilie 2003
813 Vizualizari | 0 Comentarii
•O noua diploma falsificata la Universitatea "Al. I. Cuza"

Conducerea Universitatii a primit saptamana aceasta, din partea Agentiei Judetene de Ocupare a Fortelor de Munca din Botosani, o sesizare conform careia tanara Liliana M. Burdujoc a prezentat o diploma falsa de licentiata a Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universitatii. La prima vedere, diploma parea veridica. Se pare, insa, ca tanara nu a avut prea multe de-a face cu Universitatea, diploma abundand de o serie de greseli. Astfel, in 2002, Liliana ar fi terminat sectia de Administratie Publica Locala, forma de invatamant la distanta, din cadrul FEAA, numai ca FEAA nu are o asemenea sectie. O alta inadvertenta care a atras atentia botosanenilor este faptul ca diploma, desi ar fi fost eliberata in 2002, avea antetul Ministerul Educatiei Nationale, desi acesta si-a schimbat numele, inca din 2000, in Ministerul Educatiei si Cercetarii. Chenarul diplomei era, de asemenea, altfel, decat cel folosit curent. In plus, diploma prezenta o stampila a FEAA, tanara ignorand ca diplomele de licenta nu poarta stampilele facultatilor la care au studiat licentiatii.
Ca sa nu bata la ochi, tanara nu s-a intins prea mult la note. Astfel, Liliana n-ar fi obtinut o medie de licenta decat de 8, numai bine cat sa se inscrie la master. La cele trei probe scrise, tanara a obtinut o medie de 6,69. Numai ca, la FEAA, se dau doar doua probe scrise. "In mod absolut sigur, Universitatea nu a avut nici o legatura cu acest caz. Celor de la Botosani le trec in fiecare zi prin mana zeci de diplome. Erau prea multe inadvertente ca sa nu-si dea seama", a spus prof. univ. dr. Dumitru Oprea, rectorul Universitatii, adaugand ca, numai in ultimul an si jumatate, la institutia pe care o conduce au fost inregistrat peste zece tentative de falsificare a unor diplome de licenta. (D.P.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1367 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019809 (s)

loading...