News Flash:

Ionut Popa s-a intors la Poli

23 Septembrie 2010
1196 Vizualizari | 0 Comentarii
Ionut Popa
O noua serie din telenovela verii, "Vine sau nu vine Popa", a avut un final fericit. Antrenorul Ionut Popa a fost convins sa revina la Asociatia Clubul Sportiv Municipal Universitar (ACSMU) Politehnica si va face jonctiunea cu lotul la Oradea. Anuntul a fost facut de preseidntele clubului iesean, Grigore Sichitiu, cel care a mediat conflictul dintre Popa si primarul Nichita, cel care voia sa scape de antrenor. Ieri, Ionut Popa a avut o noua discutie cu primarul, iar acesta i-a promis ca va da bani pentru aducerea unor jucatori de valoare. Asta, desi Nichita declarase in nenumarate randuri ca nu are nici o legatura cu echipa de fotbal ACSMU Politehnica. "Am vorbit de cateva ori cu Ionut Popa si astazi (ieri - n.r.) si pana la urma el va reveni la echipa. Nu era momentul unor schimbari acum, pentru ca suntem la inceputul unui nou drum si numai de asta nu aveam nevoie. Sper sa colaboram in continuare, sa intarim lotul si sa reusim sa ne indeplinim obiectivul - promovarea. Ionut Popa va face jonctiunea cu lotul nostru la Oradea, acolo unde maine seara (astazi - n.r.) va conduce un antrenament", a anuntat presedintele Grigore Sichitiu. Fotbalistii ieseni s-au pregatit in zilele de dupa meciul cu ALRO Slatina sub comana antrenorilor secunzi Narcis Ciocarlan si Ioan Campeanu si vor pleca astazi dimineata, cu autocarul la Oradea. La pranz, Ionescu si compania vor lua pranzul la Bistrita, dupa care, in cursul serii, fotbalistii ieseni vor efectua un antrenament de dezmortire dupa drumul cu autocarul, sub comanda lui Ionut Popa. Politehnica va intalni sambata dimineata, pe FC Bihor, in etapa a cincea a Seriei a II-a, din liga secunda. Pana atunci, presedintele Grigore Sichitiu a mai adus un jucator strain care va da probe la Politehnica. Atacantul ghanez, dar cu pasaport belgian, Muscal Mvuezolo Musumbu a ajuns aseara in Copou. In varsta de 31 de ani, Muscal joaca la Tubize, in liga a doua din Belgia, echipa pentru care a marcat insa un singur gol in ultimul sezon. Tot aseara trebuia sa ajunga la Iasi un alt fotbalist de profil ofensiv. Joao Paolo de Oliveira este un mijlocas ofensiv, poate juca si atacant, are 25 de ani si vine din Portugalia, de la echipa Belenenses. Oliveira a incurcat insa avioanele la Lisabona si nu a mai putut ajunge aseara in Iasi. Cel mai probabil, brazilianul va veni sa dea probe la ACSMU Politehnica, la inceputul saptamanii viitoare. "Nu avem bani sa aducem jucatori scumpi si nici sa le oferim contracte mari sau prime de instalare. Incercam sa transferam si noi pe relatii, cativa jucatori de profil ofensiv pentru ca aici avem mari probleme. Avem nevoie insa de 1-2 transferuri de marca, jucatori care sa fie decisivi, dar pe care nu-i putem aduce decat daca avem si bani", a explicat presedintele Grigore Sichitiu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1539 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035910 (s)