News Flash:

Simirad nu poate face orice

1 Februarie 2001
1122 Vizualizari | 0 Comentarii
Primarul a pierdut procesul cu sindicalistii de la Termoficare

•Cu toate ca decizia este definitiva, municipalitatea poate sa faca recurs

Sindicatul din cadrul Regiei Autonome de Termoficare a castigat procesul intentat Primariei, care anul trecut a anulat contractul colectiv de munca al salariatilor regiei iesene. Decizia primarului Simirad a avut la baza faptul ca edilul iesean a considerat ca angajatii de la Termoficare beneficiaza de prea multe sporuri. Acesta a precizat ca respectivul contract colectiv de munca depaseste cadrul legii, fapt pentru care l-a anulat.
Ieri, Curtea de Apel Iasi a pronuntat o sentinta definitiva, in favoarea sindicatului regiei, sentinta care poate fi atacata, insa, in termen de 15 zile, prin care hotararea Primariei de anulare a contractului colectiv de munca a fost suspendata.
"In ceea ce ma priveste, trebuie sa spun ca s-a respectat legea, pentru ca un contract colectiv de munca este rodul unei negocieri intre patronat si sindicat. Prin urmare, trebuia sa se negocieze, nu sa se anuleze contractul colectiv de munca, primarul neavand acest drept", a declarat Dorin Barceanu, liderul de sindicat de la Termoficare.
Acesta a mai precizat ca, in cel mai scurt timp, vor incepe negocierile pentru noul contract colectiv de munca.
In luna decembrie a anului trecut, conflictul dintre primar si sindicatul de la Termoficare fusese transferat spre judecare Curtii de Apel, dupa ce una din instantele Tribunalului Muncii si-a declinat competenta, avand in vedere ca dosarul trebuia judecat in contencios administrativ.
Mihai ANDREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1791 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021128 (s)

loading...