News Flash:

Judetul Iasi va fi declarat zona calamitata

15 Iulie 2004
750 Vizualizari | 0 Comentarii
•Evaluare pagubelor provocate de seceta de catre reprezentantul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale corespunde cu situatia prezentata de Directia Agricola Iasi

Comisia care evalueaza pagubele provocate de seceta prelungita din acest an, precum si efectele pe care le-au avut caderile masive de precipitatii, sub forma de grindina, a terminat in cursul zilei de ieri studiul si evaluarea pagubelor din acest an. Din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale a fost prezent la Iasi consilierul Aurel Anghel, care a verificat situatia din judet. Prefectul judetului Iasi crede ca o asemenea decizie, de declarare a judetului drept zona calamitata, ar ajuta enorm de mult agricultorii din judet. "Ni s-a cerut de la Guvern o situatie a pagubelor, in scopul de a putea ajuta judetul Iasi, care este destul de afectat de seceta. Doar daca ar primi agricultorii gratuitati sau subventii pentru seminte, pentru aceasta toamna, ar fi un lucru foarte bun. Sunt unele avantaje pe care le au acestia in asemenea conditii", a declarat ieri prefectul Spiridon Cretu. Acesta a mai declarat ca va incerca sa faca ceva pentru a rezolva problema instalatiilor de irigat. "Voi face demersuri la Guvern pentru a solutiona cumva problema irigatiilor, care este una acuta", a mai declarat ieri Spiridon Cretu.
Raportului pe care Aurel Anghel il va inainta Ministerului Agriculturii va determina, se pare, elaborarea unui ordin prin care judetul Iasi va fi declarat zona calamitata. Acesta nu a dorit sa faca estimari pana in momentul in care nu va fi sigur de ceea ce este pe teren. "Trebuie vazuta situatia din teren. Nu ma pot pronunta deocamdata, deoarece problema este mai dificila. In ceea ce priveste seceta, faptul ca si anul trecut a existat aceeasi problema, trebuie vazute efectele. Asemenea situatii mai sunt semnalate in Botosani si Vaslui", a declarat in urma cu cateva zile Aurel Anghel. Reprezentantii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Iasi sustin ca estimarile pe care le-au facut, precum si situatia pe care acestia au prezentat-o Prefecturii este corecta. "Verificarea a intarit concluziile noastre. Tot ceea ce am declarat noi a fost adevarat. S-a constatat din partea reprezentantului Ministerului Agriculturii ca judetul Iasi are probleme", a declarat ieri Neculai Olaru, director adjunct al DADR Iasi.

Declararea zonei calamitate

Reamintim ca judetul Iasi ar putea fi declarat zona calamitata, date fiind pagubele insemnate la culturile agricole, cauzate atat de catre seceta prelungita, cat si de caderile de precipitatii sub forma de grindina din urma cu cateva saptamani, care au adus prejudicii, doar in agricultura, de peste 90 miliarde lei. Cele peste 20.000 de tone pierdute in acest an la grau reprezinta la randul lor o paguba ce depaseste suma de 120 de miliarde lei. Bilantul din agricultura risca sa devina tragic, in conditiile in care exista in continuare zone in care precipitatiile sunt reduse cantitativ sau chiar inexistente. Daca pana in acest moment au fost afectate doar culturile de toamna, evenimentele meteo din ultima vreme au facut ca aproximativ 30% din culturile de soia, floarea soarelui sau porumb sa fie afectate partial sau total.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1275 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019159 (s)

loading...